GRECIA. Prima zi după referendum. LIVE evenimente, reacții, poziții oficiale

FOTO: incont.stirileprotv.ro
FOTO: incont.stirileprotv.ro

22.30 Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va menține nivelul actual al finanțării de urgență pentru băncile grecești (ELA), însă va înăspri condițiile de acordare, informează AFP.

22.06 Grecii au dat de înțeles la referendum că „merită ceva mai bun” și că „nu vor accepta o soluție neviabilă”, a declarat noul ministru de finanțe al Greciei, Euclid Tsakalotos, în prima sa intervenție publică, informează AFP.

21.30 Președintele francez Francois Hollande și cancelarul federal german Angela Merkel au afirmat, după întrevedere, că „ușa va rămâne deschisă pentru discuții” cu Atena, însă i-au cerut premierului grec Alexis Tsipras „propuneri serioase”, informează AFP.

20.33 Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat luni seara, că nu există motive de îngrijorare pentru persoanele care au conturi la băncile românești cu capital grecesc, și cel mai bine ar fi să-și păstreze banii aici, pentru a nu pierde dobânda.

20:13 – Grecia are, oficial, un nou ministru de Finante, dupa ce Tsakalotos a depus juramantul in fata presedintelui Prokopis Pavlopoulos.

20:10 – Casa Alba a transmis ca este in interesul Europei si al Statelor Unite ca aceasta criza greceasca a datoriilor sa fie rezolvata si ca, in ciuda „diferentelor semnificative”, toate partile recunosc importanta pastrarii Greciei in zona euro, potrivit Reuters.

20:05 – Presa internationala scrie ca noul ministru al Finantelor, Euclid Tsakalotos, este un personaj diametral opus fata de predecesorul sau.

20:00 – Kremlinul a anuntat ca Vladimir Putin si directorul general al FMI, Cristine Lagarde, nu au discutat, luni, posibilitatea acordarii unui ajutor financiar Greciei, transmite Reuters.

19:53 – Partidul de stanga radicala din Spania, Podemos, a cerut social-democratilor europeni, cu precadere cei din Franta si din Italia, sa faca „pasi mai fermi” catre Grecia, transmite agentia AFP, citata de Agerpres.

19:50 – Angela merkel si Francois Hollande s-au asezat la masa discutiilor.

19:44 – Referendumul din Grecia, prin care elenii au respins categoric pachetul de reforme propus de creditorii internationali, a ridicat un val de incertitudine pentru milioanele de turisti care planificasera sa-si petreaca vacanta in insulele grecesti.

19:35 – Agentia de rating Fitch transmite ca, dupa rezultatul referendumului, alunecarea spre iesirea din zona euro a crescut „dramatic”, anunta The Guardian.

19:20 – Cancelarul german Angela Merkel a ajuns la Palatul Elysee, pentru discutii cu presedintele francez Francois Hollande, pe tema crizei din Grecia, anunta agentia Associated Press.

19:15 – Noul ministru de Finante al Greciei va depune juramantul la ora 20.00, informeaza The Guardian.

19:10 – Despre programul bancilor se stie deocamdata ca vor fi sigur inchise marti si miercuri.

19:05 – Ministrul francez al Finantelor, Michel Sapin, a spus ca Franta va astepta sa vada ce va propune Atena.

19:00 – Liderul asociatiei bancilor grecesti a transmis ca limita zilnica la retragerile de la bancomate va ramane la 60 de euro, mai transmite Reuters.

18:55 – Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, a spus ca nu va fi usor pentru viitorul ministru elen al Finantelor, Tsakalotos.

18:45 – Presedintele cubanez Raul Castro a trimis un mesaj de felicitare premierului grec Alexis Tsipras, in care arata ca rezultatul covarsitor de „Nu” la referendumul de duminica ratifica abordarea guvernul grec, transmite agentia Associated Press.

18:40 – Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, spune ca Grecia ar putea sa ia masuri de austeritate chiar si mai dure decat cele cerute de creditori.

18:35 – Surse citate de Reuters noteaza ca Euclid Tsakalotos va fi investit in functia de ministru al Finantelor, luni.

18:30 – Dupa discutiile de luni, liderii partidelor grecesti i-au transmis lui Alexis Tsipras sustinerea lor pentru intelegerea „corecta social si viabila economic” cu creditorii, dupa lungile discutii purtate cu premierul, mai arata Reuters.

18:16 – Britanicii sunt sfatuiti sa-si ia din tara medicamente si euro, daca vor sa-si faca vacanta in Grecia, transmite The Telegraph.

18:05 – Publicatia germana Spiegel anunta ca grecii raman far hartie pentru ziare, acest lucru urmand sa se intample duminica, daca nu vor fi facute rapid noi provizii.

18:00 – Bancile vor ramane inchise cel putin pana vineri, potrivit unor surse bancare citate de Reuters.

17:55 – Premierul britanic David Cameron spune ca a discutat, luni, cu cancelearul german Angela Merkel: „Vom face orice este necesar pentru a proteja securitatea economica a Marii Britanii”.

17:45 – Fondul Monetar International a transmis, luni, ca monitorizeaza situatia din Grecia si ca este gata sa dea o mana de ajutor daca i se solicita, ca urmare a referendumului, transmite Reuters.

17:40 – Companiile farmaceutice au spus, luni, ca vor continua sa furnizeze medicamente Greciei, pentru moment, in ciuda incertitudinii financiare tot mai mari, anunta Reuters.

17:30 – Premierul grec Alexis Tsipras a avut o intalnire la Palatul Prezidential cu liderii partidelor.

17:10 – Euclid Tsakalotos a fost numit ministru de Finante al Greciei, anunta The Telegraph.

17:00 – Fostul ministru de Finante din Grecia, Yanis Varoufakis, il recomanda in locul sau pe Euclid Tsakalotos, purtatorul de cuvant al Guvernului, care a condus pentru putin timp echipa de negociere cu creditorii.

16:57 – Tot Sigmar Gabriel este cel care a mentionat ca liderii din zona euro, care se vor reuni marti la Bruxelles intr-un summit extraordinar, vor discuta, fara indoiala, si problema unui „ajutor umanitar” pentru Grecia.

„Oamenii au nevoie de ajutor si noi nu trebuie sa-l refuzam doar pentru ca nu suntem multumiti de rezultatul referendumului de duminica”, a afirmat acesta, potrivit AFP, informeaza Agerpres.

16:54 – Chiar daca Angela Merkel a discutat la telefon cu premierul elen Alexis Tsipras, alti oficiali germani nu scapa nicio ocazie pentru a trage semnale de alarma in legatura cu „epopeea elena”. Sigmar Gabriel, ministrul Economiei de la Berlin, a transmis ca falimentul reprezinta o amenintare pentru Grecia, iar daca vrea sa ramana in zona euro, reformele ce vor fi inaintate marti trebuie sa aduca imbunatatiri fata de negocierile anterioare.

16:15 – Bancile din Grecia ar putea ramane inchise in zilele urmatoare, avand in vedere ca autoritatile pregatesc o decizie in acest sens, potrivit bancherilor citati de Reuters.

16:13 – Iesirea Greciei din zona euro este singura decizie viabila din punct de vedere economic, dar cu costuri foarte mari in primul rand pentru greci, dar si pentru celelalte tari din UE, sustine presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru. El mai considera ca, din punct de vedere politic, situatia se complica, informeaza Agerpres.

16:06 – Europarlamentarul roman Iuliu Winkler (UDMR, PE) a afirmat, luni, la Deva, intr-o conferinta de presa, ca, desi e cinic sa privesti astfel lucrurile, Romania ar putea castiga de pe urma crizei din Grecia, existand sanse ca unii dintre investitorii din aceasta tara sa se reorienteze spre tara noastra.

„Situatia provocata de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmari asupra leului, dar sunt convins de faptul ca acestea sunt temporare. (…) Romania se bucura de stabilitate, iar cei care au bani in bancile asa-zis grecesti, de fapt banci romanesti cu capital grecesc, nu trebuie sa-si faca probleme deoarece depozitele sunt garantate de BNR pana la suma de 100.000 de euro.

Exportatorii au fost cei care au pierdut, insa, cinic vorbind, pe termen lung, Romania ar putea sa castige de pe urma crizei grecesti, existand sanse ca unii investitori sa se reorienteze spre tara noastra”, a declarat deputatul european, potrivit unui comunicat remis Ziare.com.

15:37 – AFP transmite ca negocierile intre Grecia si creditori vor fi reluate marti – asa au stabilit premierul elen Alexis Tsipras si Angela Merkel, seful cancelariei de la Berlin, in urma convorbirii telefonice. Guvernul de la Atena trebuie sa vina cu un nou set de propuneri.

15:32 – Presa elena sustine ca premierul elen Alexis Tsipras vorbeste in acest moment la telefon cu cancelarul german Angela Merkel.

15:28 – Seful Eurogrup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a sustinut ca rezultatul referendumului „nu ne aduce mai aproape de o solutie”, adaugand faptul ca se va intalni cu ceilalti ministri de Finante din zona euro, marti, inaintea summit-ului liderilor din zona euro.

15:18 – The Telegraph a obtinut rezumatul discutiei telefonice intre Tsipras si Putin. „Presedintele rus si-a exprimat sprijinul pentru Grecia, in fata dificultatilor ce vor urma”, arata sursa citata, care adauga ca cei doi lideri au vorbit si despre dezvoltarea cooperarii intre cele doua state.

15:17 – Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande vor tine o declaratie de presa comuna in jurul orei 20:15, ora Romaniei.

15:15 – Vicepresedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a scris pe Twitter un mesaj interesant. El sustine ca un nou acord pentru Grecia trebuie aprobat la nivelul tuturor state membre din zona euro. „Iar votul negativ a facut lucrurile mai dificile”, a continuat acesta.

15:10 – Un nou mesaj transant din Germania. Purtatorul de cuvant al Ministerului german de Finante, Martin Jaeger, a sustinut ca pozitia Berlinului este ca o taiere a datoriei Greciei nu reprezinta o optiune viabila.

14:45 – Premierul italian Matteo Renzi a mentionat ca Europa trebuie sa gaseasca o solutie permanenta la criza greceasca, intr-un mesaj postat pe Facebook.

14:42 – Un consilier al presedintelui francez Francois Hollande a apreciat ca seful Guvernului german Angela Merkel a adoptat o atitudine materna, de protejare a premierului elen Alexis Tsipras, care a tradat increderea Parisului si Berlinului, transmite The Telegraph.

14:38 – Rusia a transmis ca este necesar ca Grecia si partenerii sai europeni sa ajunga la un compromis cat mai curand posibil, prin vocea purtatorului de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, arata Bloomberg.

14:17 – In alta ordine de idei, Vasilescu a mentionat ca BNR nu face nicio ancheta la BCR, in legatura cu suspendarea tranzactiilor prin Internet Banking din weekend. „A fost dat un singur telefon, pentru a vedea care e situatia”, a explicat acesta, confirmand informatiile obtinute de Ziare.com de la reprezentantii bancii.

14:15 – Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, sustine ca premierul elen Alexis Tsipras a avut grija „sa nu se atinga macar cu o floare de subiectul iesirii din zona euro”. „Trebuie sa fie nebuni sa plece din uniunea monetara. Aici sunt foarte multi bani si exista mecanisme de ajutorare, pe baza carora au ajuns sute de miliarde de euro in Grecia”, a spus oficialul BNR, la Realitatea TV.

El a adaugat ca s-a facut un pas inainte pentru negocieri, odata cu demisia ministrului de Finante elen Yanis Varoufakis.

14:07 – Fostul premier francez Alain Juppe a indemnat Uniunea Europeana sa orchestreze iesirea Greciei din zona euro intr-un mod „nedramatic”. „Grecia nu mai este in masura, astazi (luni – n.red.), sa-si asume disciplina din zona euro. Incercarea de a o mentine (in zona euro) cu orice pret, prin aranjamente de circumstanta, ar fragiliza intregul sistem”, a declarat acesta, potrivit AFP.

13:45 – Europarlamentarul PMP Siegfried Muresan sustine ca propunerile creditorilor pentru un acord cu Grecia vor ramane neschimbate. „Parerea mea despre Grecia: creditorii internationali ii vor face lui Tsipras aceeasi oferta ca inainte de 30 iunie. O va accepta, spunand cat e de buna si ca e diferita. El ramane cu referendumul, iar oamenii vor suporta cheltuielile saptamanilor de incertitudine”, a scris pe Muresan pe pagina sa de socializare.

13:42 – Liderul Partidului Socialist olandez, Emile Roemer, aflat in Opozitie, a cerut luni demisia ministrului de Finante din aceasta tara, Jeroen Dijsselbloem, din functia de presedinte al Eurogrupului, dupa ce grecii au respins cu o majoritate de peste 61% propunerile formulate de creditorii internationali.

„Este aproape imposibil ca el sa mai ocupe un loc la masa negocierilor”, a opinat Roemer, intr-un interviu acordat postului de radio NOS.

13:40 – BCR a negat stirea difuzata de Romania TV, pe surse, conform careia Banca Nationala a Romaniei (BNR) a demarat o ancheta in legatura cu suspendarea tranzactiilor prin intermediul serviciului Internet Banking in acest weekend.

„Nu exista nicio ancheta a BNR in aceasta privinta. Este o stire gresita postata de Romania TV. Singura confuzie a fost legata de un caz prezentat de Romania TV al unui client care nu si-a putut folosi cardul. Confuzia ulterioara a fost legata de faptul ca nu ar fi functionat cardurile BCR in strainatate. Aceasta este o informatie falsa. Cardurile au functionat peste tot in Europa, inclusiv in Grecia.

13:37 – Marea Britanie a invitat cele doua parti sa se aseze la masa negocierilor, prin vocea purtatorului de cuvant al Guvernului, transmite Reuters.

13:36 – Ewald Nowotny, guvernatorul bancii centrale austriece si membru al conducerii Bancii Centrale Europene, a sustinut ca va dura ceva timp pana se va incheia o noua intelegere cu Atena. In niciun caz se va incheia totul in doua zile, asa cum sugereaza Tsipras.

13:33 – De asemenea, se pare ca Tsipras va discuta si cu presedintele rus Vladimir Putin, pana la finalul zilei.

13:31 – Surse de la Atena informeaza ca premierul elen Alexis Tsipras a vorbit deja la telefon cu presedintele BCE, Mario Draghi, inainte ca institutia sa ia o decizie legata de finantarea bancilor grecesti.

13:29 – Intalnirea Eurogrup de marti nu va aduce decizii majore in legatura cu Grecia. Ministrul austriac de Finante, Hans Joerg Schelling, a sustinut ca nu exista prea mult spatiu de manevra in cazul acestei reuniuni, insa considera ca discutiile vor avansa mai rapid, dupa demisia omologului sau elen, Yanis Varoufakis, transmite Reuters.

13:27 – Traian Basescu a mentionat ca una dintre problemele tarii noastre este criza din Grecia, alaturi de cea din Republica Moldova dar si de criza politica generata de plecarea premierului Victor Ponta sa se opereze in Turcia.

13:24 – Premierul roman Victor Ponta a transmis opiniile sale despre Grecia, pe Facebook. El se afla la recuperare in Turcia, dupa operatia la genunchi. „Romania nu seamana deloc cu Grecia – nici in bune, nici in rele. Avem o istorie diferita, mentalitate diferita, conditii naturale, sociale, politice si economice diferite. Trebuie ca cineva sa fie foarte ignorant sau foarte manipulator ca sa faca niste comparatii fortate acolo unde logica spune ca nu poti compara mere cu pere”, a sustinut seful Guvernului de la Bucuresti.

13:18 – Vicepresedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a sustinut o scurta declaratie de presa despre situatia generata de referendumul de duminica. „Grecii se confrunta cu un viitor nesigur. (…) Avem o uniune bancara, avem un mecanism de stabilitate europeana care e gata sa ajute cele mai vulnerabile economii. Banca Centrala Europeana isi folseste toate uneltele pentru a asigura stabilitatea. (…) Vrem sa intarim UE cat mai repede, locul Greciei este si va ramane in Europa, dar pentru acest lucru toate partile trebuie sa lucreze cu responsabilitate”.

13:13 – Surse citate de Romania Tv si Realitatea Tv sustin ca BNR face ancheta de amploare la BCR dupa ce au fost suspendate tranzactiile valutare online.

13:07 – Euro s-a apreciat usor, luni, in contextul in care Grecia a spus NU masurilor propuse de creditorii internationali.

13:01 – Liderii europeni vor incerca sa gaseasca o solutie la situatia Greciei, dar reluarea negocierilor dintre guvernul elen si creditorii intrenationali va fi dificila in prezent, dupa rezultatul referendumului, a declarat luni, senatorul PSD, Titus Corlatean, fost ministru al Afacerilor Externe.

„Foarte greu de relansat negocierile dupa un ‘nu’ atat de net impotriva conditinalitatilor creditorilor europeni. Guvernul grec si-a facut propriile calcule, avand in spate acest ‘nu’ foarte ferm din partea societatii grecesti, in ideea de a avea o pozitie la negocieri ceva mai ferma.

Problema care se pune este: chiar se vor relansa imediat negocierile, in conditiile in care ai buget cam un miliard de euro pentru plata de salarii si de pensii, atunci cand ai nevoie luna viitoare de doua miliarde de euro, nu mai spun de celelalte cheltuieli?! O situatie foarte complicata economic si bugetar. Probabil se va cauta o solutie, dar reluarea negoicierilor acum, la cald, va fi totusi mai dificila”, a declarat fostul ministru de Externe Titus Corlatean.

12:45 – Noi reactii de la politicienii romani. Rovana Plumb, presedinte interimar al PSD: „Romania nu este Grecia. Guvernul a facut curat si are inregistrata performanta economica. Tot ceea ce inseamna studii si prognoze, tot ce spun analistii demonstreaza ca avem sustenabilitate din punct de vedere al situatiei economice si sociale”.

12:42 – Spania intampina Grecia cu bratele deschise. Ministrul Economiei de la Madrid, Luis de Guindos, a transmis ca elenii trebuie sa ramana in zona euro si ca acest proiect e ireversibil. El a transmis ca Guvernul din care face parte e pregatit sa negocieze al treilea pachet de salvare pentru Grecia, care sa fie bazat pe „o analiza comprehensiva a nevoilor acestei tari”, transmite Reuters.

12:39 – Romania ar putea avea, luni, un impact emotional pe curs, avand in vedere votul din Grecia, a declarat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), potrivit Agerpres.

12:37 – Inca nu s-au intrunit conditiile pentru ca negocierile cu Grecia sa reinceapa, a transmis Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al Cancelariei germane, insa acesta a adaugat ca statul elen face parte din zona euro, asa ca Guvernul trebuie sa actioneze in asa fel incat sa ramana in uniunea monetara. „Germania asteapta noi propuneri din partea Greciei”, a incheiat oficialul neamt, potrivit The Guardian.

12:33 – Donald Tusk, presedintele Consiliului European, a confirmat ca a avut loc o teleconferinta, luni dimineata, pentru pregatirea summit-ului cu liderii zonei euro. Au participat presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si directorul Mecanismului European de Stabilitate (fondul de urgenta al UE), Klaus Regling.

12:29 – Stefan Schneider, economist-sef la Deutsche Bank, sustine ca riscul ca Grecia sa iasa din zona euro a crescut la 40%, ca urmare a rezultatul referendumului de duminica.

12:27 – Bancile vor permite retrageri de 60 de euro pe zi de la bancomate pana vineri, in cazul in care Banca Centrala Europeana decide luni sa pastreze nivelul de finantare al institutiilor bancare elene, transmite corespondentul BBC la Atena.

12:25 – Eurogrupul asteapta propuneri noi din partea Greciei, potrivit unui comunicat oficial.

12:23 – Ministrii de Finante din zona euro (Eurogrup) se vor intalni, marti, inainte de summit-ul liderilor din uniunea monetara, a transmis olandezul Jeroen Dijsselbloem.

12:20 – Riscul ca Grecia sa iasa din zona euro a crescut semnificativ, insa trebuie pastrat optimismul, a declarat, luni, Leonard Orban, consilierul presedintelui Klaus Iohannis. El a sustinut la RFI Romania ca toate statele membre vor face eforturi mari pentru a se evita un asemenea scenariu.

12:16 – Leul romanesc a suferit o lovitura pe piata interbancara, luni dimineata. Moneda nationala s-a depreciat cu 0,50%, un euro fiind cotat la 4,4859 lei. In sedinta de vineri, cursul a fost de 4,4635 lei/euro. Si bursa se afla pe rosu. BET, principalul index al BVB, a deschis in scadere cu 0,87% sedinta de tranzactionare.

11:50 – „Datoria catre eurosistem (BCE – n.red.) nu poate fi restructurata”, a transmis guvernatorul bancii centrale din Franta, Christian Noyer, care face parte si din conducerea Bancii Centrale Europene (BCE). Motivul este simplu: masura ar insemna finantarea monetara a unui stat, ceea ce contravine regulilor institutiei.

11:47 – Gabriel Oprea, care detine functia de premier interimar al Romaniei, a transmis ca „Grecia trebuie sa continue parcursul proeuropean”. Intrebat cum va fi afectata tara noastra de criza elena, el a raspuns ca „Avem foarte multe active aici, banci grecesti… stim bine ca ne poate afecta si pe noi”.

11:40 – Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a dat cateva explicatii legate de ce se va intampla in zilele urmatoare. „Efectele se simt in piete, dar volatilitatile sunt mici tocmai pentru ca sunt multe lucruri de clarificat. Lumea sta si asteapta. Vor fi decizii importante de luat azi si maine”, a mentionat acesta, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV.

11:37 – Votul de duminica ridica riscul ca Grecia sa iasa din zona euro, insa bazele pentru un dialog intre cele doua tabere inca exista, a declarat ministrul francez de Finante, Michel Sapin, potrivit The Guardian.

11:22 – Oficialii BNP Paribas estimeaza ca sansele ca Grecia sa iasa din zona euro sunt de 70%.

11:16 – Ministrul Economiei, Comertului si Turismului, Mihai Tudose, sustine ca Romania trebuie sa se foloseasca de situatia actuala in care se afla Grecia pentru a intari parteneriatul cu statul elen.

„Eu cred ca va trebui sa folosim, chiar daca suna mercantil, situatia din Grecia si sa strangem relatiile cu Grecia, intarind parteneriatul pe care il avem cu grecii”, a afirmat Tudose, dupa ce a participat la o conferinta organizata de minister impreuna cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

11:13 – Presedintele Klaus Iohannis s-a aratat increzator ca liderii de la Atena si cei de la Bruxelles vor gasi solutii care sa insemne „da” pentru viitorul european al Greciei, chiar daca poporul elen a votat „nu” la referendumul de duminica.

„Desi Grecia a votat NU la referendumul de ieri, sper ca intelepciunea politica si economica va prima in cele din urma si se vor gasi solutii care sa insemne DA pentru viitorul european al Greciei. Este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene sa se caute in continuare cai pentru a iesi din criza”, a scris pe Facebook Klaus Iohannis.

11:07 – Exonomistii de la Societe Generale vad 65% sanse ca Grecia sa iasa din zona euro.

11:02 – Pana la aceasta ora exista 4 nume de posibili inlocuitori ai lui Yanis Varoufakis la sefia Finantelor elene: Yannis Dragasakis, Giorgos Stathakis, Euclid Tsakalotos si George Chouliarakis.

10:40 – Liderii nemti vor face luni mai multe declaratii pe tema Greciei. La ora 11:30 (ora locala) va avea loc o conferinta de la guvern, la 14:30 (ora locala) va vorbi ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, la 16:00 ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble iar pe seara este posibil sa avem si o declaratia a Angelei Merkel, dupa intalnirea cu Francois Hollande ce va avea loc la Paris.

10:37 – Premierul italian Matteo Renzi are o intalnire cu ministrul sau de Finante Pier Carlo Padoan pentru a discuta consecintele rezultatului votului din Grecia.

Padoan si-a exprimat inca de duminica seara opinia despre rezultatul referendumului: „Italia mereu a pus umarul pentru o Europa solida si integrata. Asta a fost valabil ieri si va fi valabil si maine”.

„Reformele si investitiile sunt cheia valabila pentru toate tarile de a avea o crestere sustenabila”, este un alt mesaj al sefului Finantelor italiene.

10:25 – Purtatorul de cuvant al guvernului elen a anuntat ca inlocuitorul lui Yanis Varoufakis la sefia Ministerului de Finante va fi anuntat astazi, dupa sedinta liderilor politici de la Atena.

„Ca ministru de Finante, Yanis Varoufakis a avut un rol important in negocierile guvernului inca din prima zi. Premierul simte nevoia sa-i multumeasca pentru eforturile sale neincetate de a promova pozitia guvernului si interesele poporului grec. Dupa intalnirea liderilor politici, inlocuitorul sau va fi anunta”, a anuntat purtatorul de cuvant.

10:23 – La Atena, la aceasta ora, premierul Alexis Tsipras discuta despre posibilul inlocuitor al lui Yanis Varaoufakis, dupa ce acesta si-a dat demisia din functia de ministru de Finante.

Tsipras discuta cu vicepremierul Yannis Dragasakis, care este el insusi un candidat la sefia Finantelor elene.

10:05 – Pe surse vin informatii potrivit carora Banca Centrala Europeana va mentine cel mai probabil linia de finantare de urgenta (ELA) destinata creditorilor eleni la actualul nivel restrictionat, informeaza Reuters, citand surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, potrivit Agerpres. Chiar daca nu opreste total fluxul lichiditatilor, aceasta decizie va duce inevitabil la un blocaj al bancilor elene, care vor ramane curand fara numerar.

10:03 – Serbia ar putea inaspri restrictiile impuse tranzactiilor efectuate de subsidiarele bancilor elene, a afirmat ministrul sarb de Finante, Dusan Vujovic, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

„In urmatoarea faza, daca va exista o inrautatire, atunci Banca Centrala a Serbiei va da aprobari scrise pentru toate tranzactiile (subsidiarelor elene) cu scopul de a preveni iesirile de capital”, a declarat Vujovic la postul de televiziune TV Pink.

Oficialul a dat asigurari ca au fost realizate planuri pentru situatii de urgenta, care nu exclud iesirea Greciei din zona euro, inrautatirea relatiilor economice si comerciale dintre Grecia si restul Europei si chiar iesirea Greciei din UE.

09:55 – Una dintre cele mai importante intalniri de azi este cea la nivelul conducerii BCE, unde se va decide daca vor fi acordate in continuare lichiditati bancilor elene.

Daca liderii Bancii Centrale Europene decid sa nu continue programul, bancile grecesti vor avea mari dificultati sa se deschida marti, asa cum au promis oficialii greci, in frunte cu demisionarul ministru de Finante Yanis Varoufakis.

09:16 – Euro a reactionat prompt si pozitiv la anuntul demisie lui Varoufakis, remarca Bloomberg.

09:13 – Marea Britanie este pregatita sa faca fata impactului pe care o posibila iesire din zona euro a Greciei l-ar avea.

„Marea Britanie va face tot ce e necesar pentru a asigura securitatea economica”, a declarat, luni, un purtator de cuvant al guvernului britanic.

„Este un moment critic al crizei economice din Grecia. In aceasta dimineata premierul (David Cameron) va tine o sedinta pentru a analiza ce e de facut in urma rezultatului votului de duminica”, a adugat oficialul.

08:57 – Intr-un mesaj postat pe blogul sau, Varoufakis a motivat decizia spunand ca i-a fost adus la cunostinta faptul ca anumiti lideri europeni ar prefera ca el sa nu mai participe la negocierile ce vor urma.

Acelasi text intitulat „Nu mai sunt ministru” a fost postat si pe contul de Twitter al lui Varoufakis.

08:44Ministrul grec de Finante Yanis Varoufakis a anuntat ca demisioneaza.

 

 

08:26 – Pentru a va face o idee despre ce va aduce ziua, iata care sunt principalele intalniri care s-au anuntat pentru astazi:

In Grecia, liderii principalelor formatiuni politice vor avea o intalnire cu presedintele tarii, la ora 10:00. Presa internationala a prezentat mai multe scenarii, printre care indepartarea din echipa de negociere cu creditorii a ministrului de Finante Yanis Varoufakis sau demisia sefului statului pentru a forta alegerile anticipate.

Totodata, o delegatie greaca va sosi luni la Bruxelles pentru a pregati reluarea negocierilor cu creditorii internationali.

Desi liderii Eurogrupului se vor intalni marti pentru a discuta situatia Greciei, O teleconferinta va avea loc luni intre presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, presedintele Consiliului European Donald Tusk, presedintele BCE Mario Draghi si presedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem.

08:19 – In timp ce toata lumea asteapta ce e mai rau dupa votul de duminica, Washington Postincearca sa gaseasca si o parte buna a crizei – vacantele in Grecia vor deveni tot mai ieftine.

08:11 – Bursele din Asia au reactionat la vestile din Grecia. Exceptia este China, insa cresterea inregistrata luni dimineata este efectul masurilor fara precedent implementate de guvern in weekend in incercarea de a preveni o prabusire, potrivit specialistilor consultati de The Guardian.

07:54 – China este optimista. Ministrul de Externe chinez Cheng Guoping crede ca aceasta criza va fi „rezolvata corespunzator” si economia isi va reveni, informeaza Reuters.

„Cred ca daca se fac eforturi sustinute de ambele parti, economia Greciei isi va reveni. Criza economica va fi rezolvata corespunzator. Daca nu se va intampla asa nu numai ca va avea un impact semnificativ asupra poporului grec, ci asupra intregii lumi”, le-a spus el reporterilor care l-au rugat sa comenteze situatia Greciei.

Intrebat insa daca premierul grec Alexis Tsipras va participa la summit-ul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud) programat pentru aceasta saptamana, Cheng Guoping a raspuns ca Rusia este tara gazda, asa ca Rusia va decide daca si pe cine invita din afara grupului marilor tari cu economii emergente.

Salveaza Rusia Grecia din criza? Anuntul facut de la Moscova

Reamintim ca ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, saptaman trecuta, ca Grecia nu a cerut, inca, ajutor financiar Moscovei.

07:27 – Liderul Eurogrupului, ministrul olandez de Finante Jeroen Dijsselbloem, a transmis ca rezultatul referendumului este regretabil.

„Am luat la cunostinta rezultatul referendumului din Grecia. Acest rezultat este extrem de regretabil pentru viitorul Greciei. Pentru insanatosirea economiei Greciei, masurile dificile si reformele sunt inevitabile. Eurogrupul va discuta ce e de facut intr-o sedinta marti, 7 iulie”, se arata in mesajul scurt al lui Dijsselbloem.

07:21 – Argentina felicita de la cel mai inalt nivel Grecia, prin vocea presedintei Cristina Fernandez de Kirchner, care si-a aratat, fara perdea, entuziasmul fata de rezultatul referendumului elen.

Referendumul aduce nori negri pe cerul Greciei

„Poporul grec a spus NU conditiilor imposibile si umilitoare impuse lor. Noi, argentinienii, intelegem despre ce e vorba. Speram ca Europa si liderii ei sa inteleaga mesajul acestui vot. Nimeni nu poate fi pus sa-si semneze propriul certificat de deces. Vorbele presedintelui Kirchner de la Adunarea Generala a ONU din 2003 inca rasuna: ‘Mortii nu-si platesc datoriile'”, a scris presedintele argentinian, intr-o serie de postari pe Twitter.

Leave a Reply